Prima pagină Educaţie Timp liber proiecte adresate tinerilor
2 %

 

Doneaza RTR

 

 
proiecte adresate tinerilor PDF Imprimare Email
Scris de marius   
Luni, 12 Ianuarie 2009 14:02

    Asociaţia Millennium Center din Arad a finalizat în cursul anului 2008 proiectul „Altfel de timp liber”, în cele mai mari oraşe din România, cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor. Obiectivul general al proiectului este promovarea de alternative sănătoase şi constructive de petrecere a timpului liber pentru tineri. Detalii AICI.

Ambition este un concept comercial destinat activitatii de timp liber ce are ca si grup tinta studenţi cu vârste cuprinse între 18-24 de ani, care sunt încă la început de drum, ambiţioşi şi dornici de cunoaştere. Ei vor să afle cât mai multe informaţii din diverse domenii, astfel încât să-şi poată da seama de ceea ce-şi doresc să facă pe viitor. De asemenea, ei vor să înţeleagă mult mai bine în ce constau anumite meserii şi ce presupun acestea exact, să înveţe să-şi organizeze timpul şi priorităţile, să fie mereu la curent cu înformaţiile din domeniu, dar să se şi distreze. Detalii complete AICI.

Comments
Comentariu nou Cautare
+/-
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
 
:angry::0:confused::cheer:B):evil::silly::dry::lol::kiss::D:pinch:
:(:shock::X:side::):P:unsure::woohoo::huh::whistle:;):s
:!::?::idea::arrow:
 

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

Ultima actualizare ( Vineri, 05 Iunie 2009 20:50 )
 
Joomla Templates by Joomlashack